Când eram copil, credeam că Timișoara e o țară, că România e Universul.
Când eram copil, dacă nu îmi plăcea de cineva nu îmi permiteam să i-o spun , darămite să imi bat joc de persoana în cauză.
Când eram copil, stăteam puțin la televizor, la ce te puteai uita era TELEENCICLOPEDIA(care îmi plăcea) , dar în restul timpului îmi plăcea să stau in grădină, mai ales când ploua ,ca să nu mă cheme mama înăuntru, să sar în fânul din șură și să ațipesc tot acolo, să mă dau pe hinta făcută de tata, și să adun zambilele atunci când venea o ninsoare neașteptată de martie; Ascultam casetele surorii mele , cu Jon Bon Jovi și Michael Jackson.
Eram uimită să văd că trece un avion (îl auzeai din casă), la fel de uimită cum eram când vedeam berze și rațe sălbatice.
Când eram copil, credeam că Dumnezeu e supărat atunci când tună și mă rugam până se oprea să ne ierte greșelile.
Azi, copiilor le plac telefoanele de ultimă generație, filmele de pe Disney Channel, își vorbesc urât unii altora și țara, ei nu se pot bucura de câinele care stă în curtea casei, de prunele adunate în poală și de laptele proaspăt muls de la vacă, nu au plăcerea de a uda florile cu stropitoarea și de a fi chemați în casă de la joaca cu copii de pe stradă, la ore târzii de vară.
Ah cât aș dori să fie din nou copilăria copilărie.